SENSUL ROTATIEI VIULUI !!!

0_88185_c74934e5_xl

Totul în natură vibrează, iar vibraţia nu este înainte-înapoi, ci este o mişcare de rotaţie la nivel molecular. De ce suntem noi şi tot ce este viu în natură, alcătuiţi doar din molecule care vibrează levogir (spre stânga), numai Cel de Sus ştie. Cert este că Viaţa are această caracteristică unică: tot ce are viaţă, vibrează levogir (spre stânga). Şi tot ce este inert şi în descompunere are vibraţie dextrogiră (spre dreapta).

Ceea ce vibrează levogir, atrage şi acumulează Energia şi se întrupează. Ceea ce vibrează dextrogir, îşi cedează energia şi atomii şi se descompune. Ai observat că sistemul nostru solar se roteşte tot spre stânga? Ce coincidenţă fericită!

Este un echilibru perfect şi face parte din veşnicul dans yin-yang pe care îl întâlnim peste tot în Natură.

Revenind la tine. Toate moleculele tale, ca şi organism viu, vibrează levogir (spre stânga). Şi nu poţi folosi sau asimila decât elementele care au acelaşi sens de vibraţie. Pentru ca tu, ca organism viu, să asimilezi fripturica de pui, pâinea caldă sau chiar o cană de ceai, fiecare moleculă din ceea ce mănânci trebuie să aibă această vibraţie levogiră. Dacă nu o are, corpul va trebui să consume din energia proprie pentru a schimba sensul de rotaţie al acelui aliment, din dextrogir în levogir.

De ce contează aşa de mult acest detaliu microscopic? Simplu. Dacă organismul tău, casa ta, este într-o continuă reconstrucţie şi eu vin la tine doar cu şuruburi care se înfiletează spre dreapta, iar tu ai munci cu fiecare şurubel în parte, să îl refaci în sensul corect de înfiletare, nu te-ar apuca un pic năbădăile, nu ai obosi un pic? Ajungem mereu la cele mai simple întrebări când vorbim de alimentaţie. Tu vrei să pierzi energie sau să abunzi de energie? Şi, dacă vrei să abunzi de energie, ce sună mai logic: să consumi alimente care vin cu energie la pachet (levogire) sau alimente dextrogire, care îţi fură din energie nu doar pentru digestie, ci chiar la nivel molecular, pentru schimbarea sensului de rotaţie vibraţional?

Ca să îţi mai dau un exemplu grăitor. Flora intestinală umană ar trebui să fie preponderent de fermentaţie, specifică unei specii construită pentru consumul de carbohidraţi (specie frugivoră, dar asta e altă poveste). Aceste bacterii fermentative din intestinul nostru, eliberează substanţe levogire (pro-viaţă), care promovează viaţa şi echilibrul chimic intern. În schimb, prin consumul regulat de produse animale, flora fermentativă se transformă într-o formă preponderent de putrefacţie, care s-a dovedit că eliberează elemente de tip dextrogir (anti-viaţă).


Detaliile mici fac diferenţe mari. Tot ce mănânci îţi va aduce sau îţi va fura din energie.


Dacă tot ce e viu e levogir şi îţi aduce energie şi tot ce e inert e dextrogir şi îţi fură din energie, atunci hai să ne mai uităm o dată la ce mâncăm:

  • Un măr e levogir, aduce energie.
  • O salată de legume e levogiră, aduce energie.
  • Nucile și seminţele crude sunt levogire, aduc energie.
  • Nucile și seminţele prăjite şi-au schimbat sensul de rotaţie, sunt dextrogire, deci fură din energie.
  • Friptura, biscuiţii dietetici, iahnia de fasole și alte alimente de genul, sunt dextrogire, îţi fură din energie.
  • Apa e levogiră, îţi aduce energie.
  • Legumele şi produsele vegetale gătite sunt jumate levogire – jumate dextrogire (da, şi eu sunt puţin uimită).
  • Cafeaua e dextrogiră, îţi fură din energie (nu, nu, nu vorbim de şocul de adrenalină confundat cu energizarea din cafea)

Şi tot aşa. Cumva lucrurile sunt intuitive, nu? De aceea contează fiecare fruct pe care îl mănânci sau bei, fiecare fripturică, fiecare prăjitură, fiecare nucă înmuiată. Ca atunci când tragi linie şi aduni toate lucrurile mâncate într-o zi, levogir cu dextrogir, tu să ieşi în câştig. Tot ce ai de făcut este să lucrezi la procentaje.

Încearcă să depăşeşti 50% crud în alimentaţia ta zilnică.

levogir – se roteste spre stanga in sensul invers al acelor de ceasornic.

dextrogir – se roteste spre dreapta in sensul acelor de ceasornic

spirala adn are sens levogir. alimentele sanatoase la nivel molecular, celular, au sens levogir.  chakrele sanatoase au sens levogir.

atentie la pozitia din care observati, daca sunteti in exteriorul sau in interiorul obiectului. toate cele de mai sus sunt observatii privind din exteriorul obiectelor/fiintelor.

sistemele, fiintele care au mai multe chakre, pot avea si chakre care se invart dextrogir, trebuie inteles tot sistemul, toata fiinta pentru a determina daca este sanatos asa sau nu.

iar ca si exercitiu, in masura in care puteti singuri..

  • luati fiecare chakra pe rand si setati sensul sa fie levogir
  • incercati diferite viteze
  • incercati sa le opriti (dificil tare asta, atentie)
  • incercati sa le invartiti dextrogir

exercitiul se face cu prin vointa, cu intentie, nu se face usor.

desigur daca va va reusi veti observa cum se schimba starile, comportamentul, emotiile, gandurile.

universul este viu si totul este conectat.

atentie: exercitiul este dificil de facut, daca blocati vreo chakra e posibil sa nu va fie bine. vestea buna este ca organismul isi revine singur in timp.

fiindca fiintele sunt sisteme foarte complexe, nu va recomd sa interveniti asupra chakrelor voastre decat cu scopul de a va vindeca in caz de dezechilibru.

dupa ce va determinati sensul benefic al fiecarei chakre, o mica meditatie sau rugaciune ca ele sa fie asa mereu, facauta in fiecare dimineata/seara sau cand e enevoie va aduce sanatate in trup si mintea acasa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: